Vocea ta sună înfundat? S-urile te opresc din EQ prea devreme

Ai terminat mixul și pui piesa lângă o referință lansată în genul tău. Vocea ta sună mai închisă, mai înfundată. Ai tăiat din EQ mediile cu sunet de cutie. Ai urcat prezența, mediile înalte care dau claritate. Mai sus nu poți: S-urile încep să zgârie.

Iluzia pe care o lasă S-urile

Sibilantele sunt S-urile și T-urile ascuțite din cântare. Le auzim foarte tare, din 2 motive. Urechea noastră nu e liniară: tot ce stă în mediile înalte i se pare mai în față, mai tare. Iar multe microfoane le scot în față.

S-urile trăiesc mai ales sus, în înalte. Sună foarte deschis, foarte transparent. Și după ce se termină un S, rămâne în ureche un ecou al felului în care l-ai simțit. La curs îi spun Phantom Memory. Când S-urile sunt exagerate în mix, simți tot mixul mai deschis decât e, cam 10-15 secunde. Doar îl simți deschis. În realitate nu e nici pe departe.

De aici capcana. Vocea ta e mai închisă decât referința, deci primul reflex e EQ-ul. Ridici prezența. Ridici înaltele. Dar de la un punct în sus S-urile devin dure. Te oprești acolo. Boost-ul tău s-a oprit la cât suportă S-urile, nu la cât au nevoie sunetele pline.

Și exact sunetele pline sunt problema. O, M, E, P au fost închise tot timpul. N-ai observat, pentru că S-urile ți-au distras atenția. Ce numești tu „înfundat” e ce la curs numesc muddy, închis sau cu efect de cutie. Realizezi asta abia când pui referința alături.

Reglat corect, de-esser-ul nu ți-a înfundat vocea

De-esser-ul coboară volumul sibilantelor. Pentru mine e la fel de important ca EQ-ul și compresorul. Poate mai important. Mulți nu-l folosesc, pentru că zic că le strică piesa.

Reproșul pe care îl demontez la curs sună așa: „de-esser-ul îmi face vocea muddy”. Uite cum ajungi la el. Asculți întâi fără de-esser, auzi o voce deschisă, strălucitoare, îți place. Îl pornești, dispar niște înalte din S-uri și simți vocea mai închisă. Concluzia pare logică: de-esser-ul a înfundat-o.

Doar că de-esser-ul e un compresor cu un detector care ascultă doar înaltele. În exemplul de la curs, detectorul nu aude nimic sub 6000 Hz. Într-un O sau într-un P aproape că nu sunt înalte. Pui threshold-ul și deasupra lui rămân doar vârfurile S-urilor. Pe alea le coboară. Reglat corect, sunetele pline nu le atinge.

Deci nu de-esser-ul ți-a închis vocea. Vocea ta a fost închisă tot timpul. S-urile prea tari ți-au lăsat în urechi un fel de cod de transparență, iar de-esser-ul doar l-a șters. Abia acum auzi vocea reală. Și abia acum EQ-ul poate face treabă bună.

Cum o repari, în 5 pași

Întâi o lămurire, la întrebarea: de-esser-ul se pune înainte sau după EQ? În lanțul de pe canalul vocii eu îl pun după EQ și după compresor. În ordinea în care lucrezi, îl pornești întâi, provizoriu, ca să scapi de iluzie. Apoi refaci EQ-ul și abia la final îi reglezi fin threshold-ul, pe vocea deja deschisă.

1. Pornește de-esser-ul, provizoriu. După EQ și după compresor. Range-ul, cât are voie să coboare, îl lași generos: eu pornesc de la -16 dB; cu -3 sau -5 ajungi să cobori threshold-ul prea mult. Range-ul e doar plafonul, cât atenuezi efectiv decide threshold-ul. Pe ăsta îl așezi deocamdată grosier, cât să nu te mai păcălească S-urile. Reglajul fin vine la pasul 5.
2. Ascultă sunetele pline, nu S-urile. Compară O, M, E, P din vocea ta cu cele din referință. Acolo e diferența.
3. Refă EQ-ul pe vocea reală. Boost la prezență, 1-6 kHz ca reper, și la înalte, cu Q larg. Așa se aud și 2 dB, fără o frecvență care să iasă țipător în față. De S-uri nu te sperii, le ține de-esser-ul de după EQ. Cât ridici? Nu rotind butonul în timp ce cântă vocea, ci comparând două valori, în liniște. De ce, am scris în articolul despre cea mai mare greșeală din mix.
4. Muddy-ul îl tai după ce ai ridicat prezența. Muddy-ul stă în mediile joase, 200-600 Hz ca reper. Cutia și nazalul stau puțin mai sus, în mediile-medii. Tai cât îți trebuie, nu mai mult. Mai puține medii joase și mai multe medii înalte pot subția vocea, așa că verifici dacă și-a păstrat corpul. Dacă s-a subțiat, cobori low-cut-ul cât recuperezi corp, fără să lași mizeria de jos înapoi în voce. În exemplul de la curs, de la 100 la 90 Hz.
5. Reglează fin threshold-ul, la final. Boost-ul care a deschis sunetele pline le-a ascuțit și pe S-uri, iar detectorul le recunoaște acum mai bine decât pe o voce închisă. Reajustezi threshold-ul până unde S-urile nu mai zgârie și se aud încă firesc. La curs îi spun sweet spot. Pragul prea jos taie și din sunetele pline; verifici la testul de mai jos.

Testul pe care îl faci singur

Ia un vers cu multe S-uri și fă 3 verificări.

1. Uită-te la gain reduction-ul de-esser-ului cât cântă versul, nu te lua doar după ureche. Reglat corect, vezi câte o coborâre pe fiecare S. Dacă se mișcă pe toate cuvintele, threshold-ul e prea jos: prinde și sunetele pline. Îl ridici până lucrează doar pe S-uri. Vrei să compari și cu urechea, cu și fără de-esser? Fă întâi o pauză scurtă, ca iluzia să treacă.
2. Ascultă S-urile cu de-esser-ul pornit. Trebuie să rămână inteligibile, nu șterse. Dicția cântărețului nu se atinge.
3. Pune referința alături și compară caracterul vocii, la volum egal. Altfel compari volume, nu voci. Când compari EQ-ul nou cu cel vechi, compensezi din output-ul EQ-ului.

Data viitoare când vocea îți sună înfundat lângă referință, nu te mai opri acolo unde S-urile încep să zgârie. Pornește de-esser-ul, scapă de iluzie și dă sunetelor pline prezența de care au nevoie. Threshold-ul îl așezi la urmă, pe vocea deschisă.