Ai mixat 15-20 de minute la volum mic. Pornești limiterul de pe master, cu threshold-ul coborât, și brusc muzica urlă. Piesa pare mai clară, mai puternică, mai bună. Chiar e?
Cu limiterul pornit, piesa pare mai bună pentru că e mai tare. O judeci doar la volum egal: pornit și oprit trebuie să sune la fel de tare.
De unde vine iluzia
Așa suntem construiți: ce e mai tare ni se pare mai bun. La curs o arăt pe un compresor. Un instrument stă prea încet în mix. Pui compresorul pe el, tragi de threshold și ridici makeup-ul până îl auzi. Apoi vrei să vezi ce face compresorul și îl oprești: nu prea auzi nimic. Îl pornești la loc: mamă, ce bine sună, ce volum, ce prezență. Ei, nu-i prea așa. Nu compresorul e bun, diferența de volum te păcălește. Din același motiv, în experiența mea, mulți cântăreți își vor vocea mai tare în mix: creierul o aude ca fiind mai bună.
La fel la EQ. La curs compar mai multe egalizatoare pe același sunet. Unul iese din start cu 1-2 dB mai tare decât celelalte. Necompensat, lumea îl alege: cel mai gras, cel mai puternic. Îi compensez volumul la ieșire, refac ridicările de frecvențe și nu mai iese câștigător clar. La 2 dB diferență, de cele mai multe ori omul nu zice că sună mai tare. Zice că sună mai bine. Urechea traduce volumul în calitate.
O parte din explicație e în ureche: la volum mai mare auzi mai multe joase și mai multe înalte, iar joasele dau putere, înaltele dau detalii și prezență. Mai multe despre volum, în articolul despre cât de tare să fie piesa.
Un A/B înseamnă că asculți pe rând două variante ale aceleiași fraze și alegi. E cinstit doar când singura variabilă e setarea. Când pornești limiterul cu threshold-ul coborât, schimbi două lucruri deodată: ce face limiterul și cât de tare se aude piesa. Volumul e variabila pe care n-o vezi. Iar ce sună mai tare pare automat mai bun.
Cum compari limiterul pornit cu cel oprit
Așa arăt la curs.
- Limiterul cu care împingi volumul, cel cu threshold-ul coborât, stă la capătul lanțului de pe master, oprit cât mixezi. Îl pornești din când în când, dai play și asculți. Nu pentru că auzi ceva rău: în mix auzi doar lucrurile bune. Problemele le descoperi prin limiter.
- Compensezi saltul de volum chiar din limiter. Saltul vine din threshold-ul coborât, nu din faptul că limiterul e pornit: un limiter de protecție, cu threshold-ul la 0, nu ridică volumul. La curs arăt pe două limitere. Pe L2 cobori output ceiling-ul la același nivel la care ai coborât threshold-ul. Output ceiling-ul e nivelul maxim al vârfurilor la ieșire. L2 are și un buton care leagă threshold-ul de output ceiling. În FabFilter, gain-ul e cât ridici nivelul la intrarea în limiter: ții Alt apăsat când îl ridici și volumul de ieșire rămâne același. Reglajul e doar punctul de pornire: verifici din ureche, la pasul 3.
- Ascultă întâi doar volumul. Pornit și oprit trebuie să sune la fel de tare. Eu potrivesc volumul după ureche, nu după indicator: mi s-a întâmplat ca indicatorul să arate două piese egale și urechea să le audă diferit.
- Pornit și oprit, pe aceeași frază. Un vers de acum nu se compară cinstit cu altul de mai încolo, cântat cu alte accente și alte nuanțe. Iar setarea o alegi în liniște, apoi dai play. De ce, am scris aici.
- Ce auzi în plus cu el pornit, repari în mix. La volum egal, limiterul îți poate arăta schimbări de volume, supracompresie și punch pierdut. Supracompresie e compresie prea multă, iar punch pierdut e când sunetele nu mai lovesc la fel. Ce iese la suprafață repari în mix, nu la master. Apoi oprești limiterul și lucrezi mai departe.
Un cunoscut de-al meu, cu mixuri de populară, le-a dat unui om bun la mastering. Pe urmă a povestit stânga-dreapta că ăla de la master nu prea e foc. Mixul era murdar, iar volumul împins la master a scos murdăria la suprafață. Limiterul pornit din când în când, la volum egal, îți arată murdăria cât ești încă în mix, unde o poți repara.
Aceeași capcană, în alte locuri
La compresor. Întâi pui volumele la fader, apoi compresorul. Makeup-ul îl ridici până când instrumentul sună la fel de tare ca înainte de compresie, după ureche. Abia apoi îl compari pornit și oprit. Am scris despre asta la tobe.
La orice plugin. Compensezi volumul la ieșirea pluginului înainte să compari, la EQ, la compresor, la orice. Un EQ oprit și pornit fără compensare înseamnă că compari volume, nu EQ-uri. La curs o spun simplu: altfel nu lucrezi, doar încerci.
La masterul primit. Vine din start mai tare decât mixul tău, deci îți poate suna mai puternic, mai clar. Coboară-l la volumul mixului, nu-l lăsa la volumul cu care vine. De multe ori te poți trezi că sună mai murdar decât mixul tău.
Testul pe care îl faci singur
Ia o frază din piesa ta. Ascult-o la volumul tău obișnuit de lucru, nu mai tare. Întâi pornește limiterul așa cum e, cu volumul împins și necompensat. Pornit, oprit, pe aceeași frază. Notează ce ți se pare mai bun cu el pornit. Apoi compensează saltul de volum din limiter, cu reglajele de la pasul 2 sau cu ce are pluginul tău. Potrivește din ureche, până când pornit și oprit sună la fel de tare. Pornit, oprit, din nou, pe aceeași frază. Verifică dacă ce ți se părea mai bun rămâne și la volum egal, sau dacă acum auzi schimbări de volume, supracompresie, punch pierdut.
Data viitoare când pornești limiterul și piesa sună dintr-odată mai bine, întreabă-te un singur lucru: e mai bună sau doar mai tare? La volum egal afli.